Recenzie – Mintea de dincolo (Dumitru Constantin Dulcan)

În cartea Mintea de dincolo, Dumitru Constantin Dulcan vorbește despre moartea clinică, despre experiențele pe care oamenii le trăiesc dincolo de viață.

Într-un interviu acordat pentru Formula-As, Dumitru Constantin Dulcan spune că scopul acestuia a fost să arate că experienţa morţii cli­­nice vine să susţină cu argumente clare originea noas­­tră spi­rituală.

Cartea Mintea de dincolo, de Dumitru Constantin Dulcan are două obiective, pe care autorul ni le înfățisează chiar din primele rânduri.

Primul obiectiv este acela de a face o sinteză a celor care au trăit astfel de experiențe, astfel încât să descrie cât mai aproape de realitate lumea de dincolo.

Al doilea obiectiv este să arate ce semnificație are pentru noi elementele relevate de aceste experiențe.

Studiul expe­rien­­ţelor de moarte clinică demonstrează că exis­tă un tipar comun la toată lumea, indi­fe­rent de rasă, origine sau moment al istoriei.

Cartea este puțin greoaie, dacă nu ești pasionat de știință, filosofie și religie, dar este excelentă pentru cei care iubesc aceste domenii.

Câteva cuvinte despre autor

Dumitru Constantin Dulcan este un neurolog și psihiatru cu doctorat în științe medicale și o deschidere amplă spre filosofia științei.

Practicând medicina în armată, i sa oferit ocazia de a progresa în cercetarea creierului și de a înțelege importanța gândurilor noastre pentru organismul și împrejurimile noastre. O calatorie in China la prezentat acupuncturii, pe care a inceput sa o studieze bine.

Acesta este membru al numeroaselor societăți științifice naționale și internaționale și deținător al numeroaselor premii științifice și literare.

Sursa: www.goodreads.com

Câteva fragmente interesante din cartea Mintea de dincolo – Dumitru Constantin Dulcan:

„Acasă este dincolo și nu aici, unde suntem doar într-o scurtă vizită în comparație cu eternitatea de dincolo.” – descriere a lumii de dincolo făcută de Sylvia Browne.

„Există un limbaj și un dialog între minte și celulele noastre. Astfel, gândurile și emoțiile noastre pozitive au un efect de vindecare. Pe de altă parte, stresul, depresia și emoțiile negative au un efect nociv.”  – demonstrație a faptului că ADN-ul are efect de ordonare a materiei fizice, constituită din fotoni.

„Nu inteligența ne lipsește, ci înțelepciunea. Suntem ființe inteligente, dar arareori și înțelepte. Toate conflictele umane sunt rezultatul lipsei de înțelepciune.” – motivul pentru care lumea pe care o știm nu trăiește în armonie, tind să îi dau mare dreptate.

Citește și: Puterea extraordinară a subconștientului tău – Joseph Murphy

Dacă îți plac recenziile și articolele Amiiko.ro, comandă online cartea Mintea de dincolo – Dumitru Constantin Dulca de pe Libris.ro (nu te costă nimic în plus, iar pe mine mă ajută să continui acest proiect).

Spune-mi părerea ta despre această carte  în secțiunea de comentarii. Spune-le cititorilor mei dacă recomanzi sau nu această carte.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi un Like sau spune-le și prietenilor tăi despre el printr-un Share!

Te-ar mai putea interesa: